Arcadie Suceveanu – Poezia ca punte între lumi

Pentru mulți dintre tinerii din diaspora, numele Arcadie Suceveanu poate părea necunoscut, iar pentru părinții lor – o amintire din manualele de școală. Și totuși, poetul născut în Suceveni, regiunea Cernăuți, și-a pus amprenta profund asupra literaturii române contemporane. Cu o carieră impresionantă, marcată de poezie, eseistică și literatură pentru copii, Suceveanu continuă să fie o voce esențială a poeziei basarabene.

În curând, poetul va ajunge la Paris, prilej ideal pentru a descoperi sau redescoperi creația sa. Cel mai recent volum al său, Terasa galbenă, este o incursiune în memoria afectivă, în trecerea timpului și în labirintul ființei. Poezia lui Suceveanu e un joc între vis și realitate, între istorie și mit, între lumină și umbră.

O viață dedicată cuvântului

Arcadie Suceveanu s-a născut în 1952, într-un sat din Bucovina istorică, și a urmat studii de filologie la Universitatea de Stat din Cernăuți. După absolvire, a fost profesor, apoi redactor și, în cele din urmă, a ajuns să conducă Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova. A debutat în 1968, iar de atunci a publicat numeroase volume de poezie, eseuri, literatură pentru copii și traduceri.

Poezia sa este recunoscută pentru forța imagistică și sensibilitatea aparte. Se întoarce mereu, prin scris, la Bucovina natală, la mitologiile personale și colective, la marile întrebări ale existenței. A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova de mai multe ori, precum și cu Premiul „Bacovia” al revistei Ateneu.

„Indigoul norilor” – o întrebare despre suflet și timp

În poezia Indigoul norilor, Arcadie Suceveanu creează o atmosferă aproape halucinantă, unde realul și metafizicul se întrepătrund. Imaginea celor „două stele căzătoare” ce prind „căsuța noastră în unghi halucinant” este un simbol puternic al trecerii și al despărțirii.

Versurile pun în balanță două jumătăți ale ființei – trupul și sufletul, efemerul și eternitatea. Este o poezie a desprinderii, a căutării unui sens, a încercării de a înțelege unde se ascunde „Aura” – lumina interioară, esența unui om. Această temă a fragmentării și a dorinței de întregire revine frecvent în opera sa, fiind un ecou al exilului, al memoriei și al timpului.

De ce să-l (re)descoperim pe Arcadie Suceveanu?

Pentru că poezia sa vorbește despre noi – despre cei plecați și cei rămași, despre legătura invizibilă dintre generații, despre locurile pe care le purtăm în suflet. Terasa galbenă nu este doar titlul unei cărți, ci o metaforă a unui spațiu de întâlnire – între trecut și prezent, între real și imaginar, între poezie și cititor.

Pentru cei care l-au citit cândva și pentru cei care îl descoperă acum, Arcadie Suceveanu rămâne un poet care ne amintește că timpul există, dar poezia îl poate opri măcar pentru o clipă.

Corina Cojocaru