Într-o epocă în care copiii sunt înconjurați de imagini digitale, acțiuni rapide și soluții facile, povestea scrisă de Anastasia Terentiev vine cu un mesaj rar și profund: sensibilitatea poate fi mai puternică decât zgomotul, iar frica poate fi îmblânzită prin înțelegere, nu prin forță. Povestea Ița-păienjenița, scrisă cu inteligență emoțională și tandrețe pedagogică, este o alegorie despre îngăduință, toleranță și prietenie, construită cu migală stilistică și intuiție psihologică.
Structurată într-un fir narativ clar, dar cu subtilități morale profunde, povestea pornește de la un conflict simplu și familiar: frica reciprocă între o fetiță și o păienjeniță. Pornind de la acest incident casnic aparent banal, autoarea construiește un scenariu narativ în care două ființe complet diferite descoperă că frica izvorăște adesea din necunoaștere și prejudecată. Atât Ița, cât și copila, se confruntă cu propriile temeri, le analizează și le depășesc – împreună.
Este de remarcat cum Anastasia Terentiev evită morala rigidă, predica sau clișeul ecologic și alege în schimb calea povestirii empatice, în care fiecare replică are sens, iar fiecare acțiune aduce un pas spre înțelegere.
Dialogurile sunt pline de viață și nuanță, construite natural, cu un ritm interior foarte bine dozat. Replica „Mmmaaa-aa-aaa-mmmiiii, nnn-nnuu pott-ttt să mmm-mă ssss- spp-păl…” este deopotrivă amuzantă și familiară oricărui copil sau părinte – un exemplu de scriitură care creează imediat empatie. Umorul discret, tonul cald și situațiile recognoscibile transformă povestea într-o adevărată lectură de suflet, ideală pentru seară, pentru clasă sau pentru momentele de reflecție familială.
Povestea funcționează pe două niveluri: vizual-fantastic (țesătura colorată a Iței, pânza curcubeului, dialogul cu insectele) și psihologic-educativ (înțelegerea fricii, repararea rochiței ca metaforă a refacerii încrederii). Anastasia Terentiev reușește ceea ce puțini autori pentru copii ating cu adevărat: o literatură frumoasă care formează caractere.
În plus, finalul cu apelul către cititor, reîntoarce povestea în planul realității, dându-i copilului cititor un rol activ, nu doar de observator: „transmite și altor copii că nu trebuie să le fie frică de insecte…”
Anastasia Terentiev, mamă a trei domnișoare și autoare cu vocație, scrie cu suflet, dar și cu o conștiință limpede a rolului formativ pe care o carte îl are asupra copilului.
Ița-păienjenița este o poveste necesară, o punte între lumi și o invitație sinceră la empatie.
Astfel de povești nu doar că învață copiii să nu se teamă, dar îi ajută să devină mai buni, mai atenți, mai deschiși. Iar în lumea de azi, asta este, poate, cea mai importantă lecție.
Anastasia Terentiev – Povestitoare a tandreței nocturne și a universului familial.
În literatura pentru copii contemporană, unde adesea spectacolul vizual și umorul facil riscă să estompeze profunzimea narativă, scriitoarea Anastasia Terentiev vine cu o voce sinceră, caldă și structurată, așezând cuvintele ca într-un ritual de apropiere între copil și carte, între imaginație și realitate.
Povestea „Bufnicioarele care nu voiau să doarmă singure” este un exemplu elocvent de literatură blândă, pedagogică și poetică, cu rădăcini în valorile afective ale familiei și în nevoia copiilor de siguranță emoțională. Narațiunea, desfășurată într-un decor fabulos – o scorbură meșteșugit amenajată cu paturi de lemn, felinare de la „magazinul licuricilor” și saltele cu lavandă – transformă spațiul domestic în univers fantastic, familiar și magic totodată.
O pedagogie prin tandrețe și umor fin. Dincolo de elementele de basm și fantezie, povestea este ancorată în situații concrete din viața oricărui copil: frica de întuneric, nevoia de apropiere, refuzul somnului, sensibilitatea la zgomote. Anastasia Terentiev propune soluții narative care nu impun, ci însoțesc copilul – o educație estetică și emoțională prin poveste. Părinții-Bufniță nu sunt autoritari, ci calzi, atenți, inventivi: le oferă alternative (lumina felinarelor, plușuri, cântece), le respectă emoțiile și le vorbesc pe un ton empatic, dar ferm. Un element de mare rafinament este teatrul umbrelor improvizat de tatăl bufnicioarelor – un moment de pură poezie vizuală care transformă frica în joacă, iar întunericul în spectacol. Această scenă relevă arta narativă a autoarei: capacitatea de a transforma o emoție negativă într-un prilej de creație și de comuniune.
Textul este scris într-un limbaj accesibil și expresiv, cu descrieri bogate dar ușor de urmărit, presărat cu dialoguri vii, replici spontane și o muzicalitate calmă, potrivită ritmului lecturii de seară. Anastasia Terentiev cunoaște nu doar mecanismele psihologice ale copilului, ci și nevoia părintelui de a avea un aliat în poveste – iar această poveste este, fără îndoială, un sprijin valoros pentru orice mamă sau tată care se confruntă cu „mofturi la somn”.
Povestea se încheie cu o adresare directă către cititor – o tehnică eficientă, specifică literaturii pentru copii mici –, care îndeamnă nu la ascultare prin frică, ci la identificare prin admirație: „Vreți să fiți super eroi? Dormiți în pătuțul vostru.” Este o încheiere rotundă, coerentă cu tonul întregii narațiuni – delicat, empatic, educativ.
Anastasia Terentiev nu oferă doar povești, ci modele emoționale de viață, construite cu grijă, umor și iubire. În calitate de mamă a trei domnișoare, aduce în scrisul ei o înțelepciune domestică și o autenticitate care nu se învață din manuale, ci din viață. Prin poveștile sale, copiii descoperă că pot dormi singuri fără teamă, iar părinții că literatura rămâne cel mai tandru aliat al serii.
Anastasia, ești o Femeie care îndeamnă oamenii spre frumos, spre dorința de a face ceva deosebit, spre zâmbet și dragoste.
