Olga Căpățână
1) Cum și în ce condiții ați ales sa mergeți la Paris?
Faptul e că nu eu am ales Parisul, ci nepoțelul meu a ales să se nască în Franța. În anul 2001 am fost invitată la Salonul Internațional de carte Paris, unde am lansat prima mea carte de proză, un jurnal de front, COLIND AFGAN. A mers cu mine mezinul meu, care a rămas fascinat de Paris și a rămas în Franța. Apoi s-a născut Nicu, care m-a făcut să las totul în Moldova și să fiu alături de nepotul meu. Am rămas datoare copiilor meu cu niște ani din copilăria lor, când plecasem în Afganistan și mai târziu – în Transnistria. Mi-am zis că datoria trebuie plătită și am ales să-mi cresc nepoții.
2) Cum e sa fii scriitor român în inima Franței?
E cam tot așa cum e să fii femeie, cum e să fii om, care a părăsit plaiul natal și a căutat o metodă de a supraviețui în altă țară. La Chișinău aveam deja un nume, aveam întâlniri cu cititorii, lansări de carte. Eu începusem cu cărți pentru copii, cu versuri. Dar cunoscută m-a făcut colaborarea cu artiștii, cărora le scriam texte. Am colaborat cu Valy Boghean și mi se pare că sunt prima, care i-a scris texte și cântecele au devenit foarte cunoscut: Cântec pentru mama, Visul meu, Fiule, ca moștenire. Cântecul De pe Nistru dimineața a devenit atât de cunoscut, că am fost invitată la multe posturi TV și radio.
Nicoleta Nucă a luat un premiu important în România cu cântecul Altarul Românesc :
Noi avem pe-acest pământ
Un altar mândru și sfânt,
Un altar să ne unească
Într-o Țară Românească.
Iar în Franța… nu cred că am devenit un scriitor cunoscut în Franța, chiar dacă am avut mai multe întâlniri cu cititorii și chiar dacă s-au vândut toate cărțile mele, scrise în franceză. Mai cunoscută am devenit cu filmele documentare, apărute pe ecranele franceze, la posturile „M 6” sau „Premières Lignes télévision” în cadrul emisiunilor „Zone Interdite”, „Envoyé Spécial”, „National Geographic”.
Poate de aceea, împreună cu Maria Caprian și Corina Cojocaru am întemeiat
Club C’ ARTE, Carte și Arte, un fel de agenție literară pentru a promova scriitorii noștri.
3) Cărțile dumneavoastră au fost tradus in franceza si publicate in Franta: cum au fost receptate de francezi?
Cărțile mele s-au vândut, dar nu au făcut mare forfotă aici, la Paris. Vedeți că cu cărțile scrise nu poți face bani pentru a te întreține. Chiar dacă devii cunoscut, fiecare scriitor are cititorii săi. Dar pentru a supraviețui în Paris trebuie să muncești și să muncești mult. Au am lucrat mai întâi la spital, apoi la case de producție. Nu m-am ținut de scris, de făcut publicitate etc. Eu scriam așa, printre alergările de la un spital la altul sau mai târziu între casele de producție, deplasări în diferite țări pentru filmări, apoi traduceri.
4) Cum credeți, publicul francez e interesat de literatura din Est, de literatura romana?
Cărțile scriitorilor români sunt apreciate, sigur. Un prieten, realizator de filme, mă întreba cum ar putea să discute cu Tatiana Țibuleac, după ce i-a citit romanele, în sensul că o vedea ca pe un mare scriitor.
5) Cum vă alegeți temele romanelor dumneavoastră?
Eu scriu despre război, aceasta este tema care mă interesează, la care revin și atunci, când scriu despre dragoste, Paris, umor. Războiul trece cu o linie roșie aprinsă prin sufletul meu, prin romanele mele, prin viața mea. Eu încerc să înțeleg acea specie umană, care omoară alți oameni, care atacă la 4 dimineața cu bombe, care omoară copii, bătrâni, animale…
Așa au făcut rușii în Afganistan, și ce era în capul lor, al celor de la conducerea sssr-ului, pentru ce au început războiul când Amin le-a permis să intre în Afganistan. Pentru ce l-au otrăvit, în noaptea aceea sovieticii l-au omorât nu numai pe Amin, dar și pe toți cei, care au fost la petrecere în Palatul Amin. Erau acolo și mulți din ambasada uniunii sovietice la Kabul. Despre asta am scris în cartea de proză scurtă AGENT DUBLU.
Despre război scriu în DOBRENII, în MIREASA DIN KABUL, chiar și în PARISUL CU GUST DE CARAMELĂ SĂRATĂ am câteva capitole despre război. Mai apoi în romanul VREAU ACASĂ revin iarăși la două războaie care mi-au schimbat viața, felul de a gândi și i-au încâlcit toate cărările.
6) Care e legătura dintre biografia dumneavoastră și romanele pe care le scrieți? Dumneavostra sunteti unii dintre puținii romancieri care au adus în roman tema războiului ruso-moldovenesc din 1992? De ce credeți ca e importantă această temă? Și de ce o mare parte dintre scriitori au ocolit-o?
Eu nu scriu fantezie, eu nu inventez chipuri și situații. Eu scriu despre ce am văzut, trăit, despre soarta oamenilor, care mi-au povestit sau rudele mele. Am stat luni și luni în arhivele Ministerului de Interne, a Bibliotecii Naționale pentru a scrie romanele mele. Cum pot scriitorii moldoveni să scrie despre războiul ruso-moldovenesc din 1992? Cine din ei a fost la război? Și apoi, scriitorii de vârsta mea toți au fost comuniști la vremea lor. Era anul 1992, numai-numai s-a proclamat Republica Moldova independentă. Dar dacă se schimbă părerea rușilor și uniunea sovietică revine înapoi? De ce să-și strice cariera scriitorii, de ce să scrie despre acest conflict și, dacă Doamne ferește totul se întoarce cum a fost până în 1992, atunci – gata, nu vor fi editați. De ce scriitorii moldoveni nu au stat alături de Dumitru Crudu în fața ambasadei rușilor pentru a protesta împotriva războiul declanșat la 24 februarie 2022 împotriva Ucrainei? Foarte mulți oameni încurcă ițele – talentul nu înseamnă eroism. Sau și mai crud voi păli în unii scriitori – a fi talentat nu înseamnă a nu fi laș.
7) Sunteți o scriitoare pe care eu o apreciez foarte mult, dar care, cred eu, ar merita o atenție mai mare din partea criticii literare. Faptul că nu beneficiați de un sprijin mai accentuat din partea criticiii literare vă descurajează sau nu? Eu cred că domnii și doamnele care scriu critică literară ar trebui să vă aprecieze cu mult mai mult. Când o să vă apară un nou roman?
Ei, nu chiar așa. Romanele mele un mare noroc de a nu fi trecute cu vederea de așa critici de o mare importanță ca doctor habilitat, profesor Aliona Grati, dr. Diana Demienteva, critic și istoric literar, prozator, filosof al culturii și civilizației Teodor Codreanu, Eliza Botezatu, Ion Ciocanu, Maria Pilchin.
Romanul POVESTE CU PATRU NEVESTE s-a poticnit la 24 februarie și nicidecum nu se poate ridica pentru ultimul capitol, dar sper să-și revină. Îl voi îmblânzi cumva…
În schimb e gata pentru editură carte cu versuri LASĂ PLOAIA SĂ-ȚI PLÂNGĂ OCHII.
Ne vom întâlni curând la Chișinău, unde voi lansa romanele mele traduse în limba ucraineană.
