Oamenii sunt diferiți. Și asta este bine. Asta e frumusețe – să nu ne asemănăm.
Cu două zile înainte de moartea sa, Federico Fellini a spus: „Cât de mult vreau să mă îndrăgostesc din nou !”
Iar eu sunt fericită că nu mă voi îndrăgosti niciodată și asta durează deja de mult timp. Pentru că a te îndrăgosti e bine la început, când fiorii abia încep, iar fluturașii încă nu și-au boțit aripioarele, se zbenguie acolo, în burtă și-și fac de cap. E o perioadă frumoasă. Mi-a plăcut anume acest răstimp – de îndrăgostire, așa, ușurel, zâmbind la fiecare mesaj, când telefonul mă anunța vesel – vezi, iar ți-a scris…Asta deam mai recent, cu vreo 30 ani în urmă. Hai nu zâmbiți și voi, când ajungeți la 70 , 50 de ani vi se pare tinerețea în floare, iar trecerea în neființă a 20 de ani este ceva recent, parcă mai ieri…
Dar, eu am trăit prin epoca când tare puțini oameni aveau acasă telefon. Stați așa, nu telefon pe care îl porți cu tine în buzunarul sacoului sau în geanta de mână. Vorbesc despre telefonul legat cu fir și pus în priza telefonică.
Când m-am îndrăgostit prima dată, nu aveam nici așa telefon. Adică avea tata telefon, pentru că era un șefuț la feroviare, dar trebuia să culeg un număr, să cer în limba rusă un alt număr, să aștept până telefonista de la celălalt capăt de fir va fi disponibilă și în dușii cei buni ca să-mi facă legătura cu numărul pe care i-l ceri… Dar cine avea telefon în satul nostru? Președintele de colhoz și a sovietului sătesc. Da ce treabă aveam eu cu ei? Deci telefonul lui taică-meu nu mă interesa. Dar nici nu vorbeam rusa.
Pe timpul primei mele dragoste se scriau scrisori. Dar să scrii scrisori colegului de clasă și să trimiți prin poștă ? Hi-hi ! El îmi scria scrisorele pe bucățele de hârtie și nu mi le da mie, ci verișoarei sale, care era poștărița noastră ! Eu aveam un verișor, care era tare întrebat, frumos, fotbalist și cu mamă care lucra la pravlenie (cârmuirea) colhozului. Ap iaca, eu eram poștărița lui și multe fete se gudurau pe lângă mine, să pun un cuvânt bun pe lângă vărul meu. Telefon mobil… ha-ha-ha !
Iaca, am uita despre ce voiam să vă spun, Știți voi, când ajungi la 70 uiți cheia când ieși la plimbare, poți uita ceaunul pe foc, uiți ce ți-a prescris doctorul, dar niciodată nu vei uita ce a fost în copilărie. Copilăria iese în față ca să-ți amintească: totul începe aici !
Aha, vorbeam de dragoste. Cineva vrea să se îndrăgostească și la 2 zile înainte de moarte. În primul rând, acel cineva, în cazul nostru marele realizator de filme, nu știa că va porni spre ceruri doar în 2 zile, în al doilea rând, ei, oamenii, vor să se îndrăgostească.
Mulți spus – vreau să iubesc ?
Eu am iubit, și mi-am făcut multe suferințe. Nu am știut că trebuie să mă opresc la început – îndrăgostire !
Nu șifonați aripioarele fluturilor. Ei și așa trăiesc puțin, dar foarte puțin ! Cam cât o iubire nebună. Poate oleacă mai mult ține iubire, dar câtă suferință !
Trăiască îndrăgostirea. Ușoară, veselă, frumoasă, când încă nu cunoști obiectul de care te îndrăgostești mai de aproape.
Tot așa și cu actorii, poeții, scriitorii – priviții, ascultații, citiții, nu căutați să căutați omul din ei. La ce vă trebuie să treceți prin decepție ?
