- Domnule Grecu, aţi fost combatant în Războiul de pe Nistru. Cum v-a schimbat acea experienţă perspectiva asupra patriotismului şi asupra identității naţionale?
Eu cred că perspectiva asupra partitismului şi identității naţionale a fost schimbată mult mai înainte de începerea războiului de pe Nistru, chiar înainte încă de a ne aduna în detașamente la Corjova, cerând de la Chişinău arme să ne apărăm, pe care nu le-am primit. Noi, acei din stânga Nistrului, am venit la război voluntari, adică de sine stătător, fără a fi înrolați de comisariatele militare. Mai mult, au fost cu mine în pluton voluntari din satele megieșe cu Ucraina şi, pentru a ajunge la noi la poziții, au ocolit linia frontului cu trenul Moscova – Chişinău luat din oraşul Kotovsk ucrainean. Tot acolo, pe capul de pod „Cocieri”, era un pluton format în mare măsură din studenți de la Chişinău, dacă nu greşesc, se numea Salamandra, eu cred că şi ei au ajuns aici bine determinați la capitolul patriotism şi identitate naţională. Şi astăzi, să-mi schimb conceptul, ar fi o inepţie.
- Cartea „Câinii cu Colaci în coadă” este o alegorie plină de semnificații. Ce v-a inspirat să scrieți această poveste şi cum a fost primită de publicul din diasporă, la Paris?
Imboldul vine fireşte de la politica noastră primitivă şi duplicitară.
Din punctul meu de vedere, este să descrii paradoxul societăţii noastre dispersate prin prisma satirii, în cazul dat, văzute imaginar prin ochii cățeilor care au raţiunea unor copii de trei ani şi nu înţeleg de ce adulții se comportă aşa, de multe ori absolut absurd. Ce ţine de publicul din diaspora din Paris, mi-a plăcut foarte mult această întâlnire, aceşti oameni şi, din câte ştiu, acei care mi-au citit alegoria, au rămas impresionaţi. Visez să mai revin odată la Paris, nu oficial, prin ambasade, ci să mă întâlnesc cu oamenii noştri pe vreo pajiște de genul „Iarbă verde”.
2. De ce aţi ales alegoria ca formă literară? Considerați că prin metaforă mesajul despre realitățile politice şi sociale devine mai puternic sau mai accesibil ?
Nu ştiu dacă metafora amplifică mesajul meu în privinţa realității noastre politice. Poate nu la noi. Majoritatea dintre acei care au citit cartea nici n-au observat aici politicul, au văzut numai comportamentul real şi totodată amuzant al cățeilor. Unii mi-au spus că eu cunosc foarte mult modul de viaţă al câinilor, alţii mi-au sugerat că în viaţa anterioară am fost pe pământ câine. De altfel, după horoscopul chinezesc sunt Mistreţ, iar după astrologia occidentală – Taur. Nimic canin în sângele zodiacal.
3. Cum a fost întâlnirea cu cititorii din Paris? Aţi simţit o legătură specială cu diaspora româno-moldovenească?
E greu să spun ceva concret despre cititorii din Paris, deoarece la acea etapă puţini mă cunoşteau, şi mai puţini mi-au citit cartea, cu atât mai mult cărţile. Dar legătura specială cu oamenii noştri, şi e vorba în primul rând de femeile moldovence, am simţit-o cu emoţii de copil. În ziua lansării era blocat Parisul în urma unor proteste violente, şi credeam că n-o să vină publicul. Am ieşit chiar afară, privind la drum şi de fiecare dată tresăream emotiv când vedeam siluetele feminine înveșmântate festiv şi totodată cotidian în ie, căutând localul. Am trăit emoţiile, fie şi moderate, de mândrie faţă de poporul nostru din care fac parte şi eu, indiferent de pe care mal al Nistrului sau al Prutului provenim. Aici, la Chişinău, în rutina alb-neagră a cotidianului, mi-e dor de acele sentimente. Probabil, numai în străinătate simţi cu adevărat valorile identității noastre.
4. Trăim vremuri în care tânăra generaţie pare tot mai puţin conectată la realitatea politică. Ce mesaj le-aţi trimite tinerilor în legătură cu responsabilitatea civică şi participarea activă în societate?
Nu cred că tineretul are nevoie de mesajele mele. Ba şi ale altcuiva. Cât de veridic au să-mi sune mesajele după călcarea politicului chişinăunean prin toate străchinile gospodăriei noastre moldoveneşti sau, după cum se exprimase Oazu Nantoi, doborârea tuturor gardurilor cu oiștea suveranității noastre? Simt o jenă când încerc să mă uit în ochii lor. Nu stăpânesc fățărnicia impertinentă de politician să mă uit în ochii urmașilor noştri şi să mă justific, turnând verzi şi uscate cu pretenții de guru. Totuşi, cred în ambiția şi înţelepciunea tineretului de azi. Le sugerez să folosească tehnologia avansată, inclusiv inteligența artificială, şi mai puţin să ne bage în seamă pe noi, acei atotștiutori, cu dogmele noastre de înțelepți ai trecutului. Timpul le va aranja şi le va nivela pe toate.
5. Cum credeți că se formează un patriot în societate în care modelele reale sunt eclipsate de personaje efemere din social media?
Nu ştiu cum se formează şi dacă se mai formează patrioți în societatea noastră. Majoritatea copiilor se gândesc numai cum să plece din ţară. Poate acolo, în străinătate, stând la cozile imense la ambasadele noastre pentru a-şi da votul pentru aderarea la UE, fiind aplaudați până când şi de polițiștii locali, unii încep să se formeze ca patrioți. Noi aici însă pierdem catastrofal în faţa personajelor de mucava cu ambiții de mondene, sărite direct în vlădică prin intermediul mass-media sau persoanelor influente, mai ales membri de partid. A devenit deja ridicolă expresia crainicelor de la unele posturi TV: „Dar iată că liderul partidului cutare are altă părere”, difuzându-ne minute bune o părere tendențioasă a unui lider cu 0,1% în sondaje, din care poţi să înțelegi că el n-are ce spune, dar tare mai vrea un fotoliu în legislativ. Şi cum să nu planeze bănuieli echitabile şi asupra acelora care l-au invitat la acest post pentru a ne spune părerea lui nemaipomenit de „prețioasă”, şi asupra patriotismului derizoriu al sărmanului politician.
6. Literatura poate influenţa conştiinţa naţională? Aveţi exemple din propriile lucrări unde aţi simţit acest impact?
Literatura mai poate influenţa conştiinţa naţională, ce-i drept, nici pe departe la acea scară de pe timpul Renașterii Naţionale. Cea mai mare problemă a guvernanților noştri actuali este că importanța unor lucrări documentare, care ar putea contribui esențial la educația civică a tineretului nostru, este lăsată la voia întâmplării sau pe seama unor cercuri oculte şi părtinitoare. Astăzi important este nu valoarea textului tău, fie şi documentar, ci editura la care l-ai publicat. Am adus o carte document, O viziune din focarul conflictului de la Dubăsari, despre crimele de război comise de puşcăriaşii ruşi în stânga Nistrului, m-am documentat direct din teren, nemijlocit de la rudele victimelor acelui război de pe Nistru, am adunat pozele acestor martiri, am adus dovezi despre implicarea Armatei a 14-a în acest război, despre formațiunile de recidiviști știute mai apoi, din 2022, ca Wagner, am scris-o în context cu războiul din Ucraina – s-ar părea că aceste dovezi șocante ar fi trebuit să ajungă în toate şcolile Republicii Moldova! –, dar n-am putut deschide nicio uşă nici de la Guvern, nici de la Președinție. Eram bruiat cu ignoranță vehementă de consilieri, fiind promovate cărţile şi autorii unei singure edituri, patronul căreia a ajuns pe atunci sfetnic util la scaunul regelui. Şi niciun conflict de interese.
La întâlnirea cu copiii din satul Ermoclia, rl. Ştefan-Vodă, am fost totuşi plăcut surprins când elevii mi-au pus mai multe întrebări în privinţa cărţii mele vitregite de guvernanții noştri. Bibliotecarii locali chiar s-au deplasat prealabil la Chişinău şi au procurat această carte!
7. Cât de important este ca scriitorii din Republica Moldova să fie traduși şi promovați în afara granițelor? Credeți că vocea Basarabiei e suficient de auzită în spaţiul cultural românesc şi european?
Nu cred că vocea scriitorilor dintre Prut şi Nistru este auzită în general în spaţiul cultural românesc. Noi în România suntem considerați nişte intelectuali provinciali care abia învață limba română, cu mici succese. Când ne vizitează scriitori din România, noi ne îmbulzim să-i ascultăm. Când vine vreunul din basarabeni în România, interesul lor este foarte redus şi de multe ori cu scepticism. În spaţiul european avem şi mai puțină trecere. Toate traducerile noastre în limbile europene sunt numai pentru CV-ul autorilor şi nicidecum pentru cititorii din aceste țâri. Voi, care trăiți în Paris, ştiţi mai bine acest adevăr dur. Putem să facem un test, întrebând în librăriile din Paris ce ştiu librarii despre autorul cutare sau despre cartea lui care se vinde acolo. La capitolul traduceri avem mari restanţe. Cărţile noastre trebuie traduse şi promovate de editurile prestigioase din aceste țâri, la selecția lor, nu a noastră. Pentru asta este nevoie de un program special, în care să fie implicate şi ambasadele, şi care să fie finanțat de sponsori sau Guvern. Selecția făcută de comisiile noastre de regulă se reduce la relaţii de rudenie, gașcă şi interes, şi mai puţin sunt valorificate cărţile care, pe bune, pot să intereseze cititorul european. Nu exclud şi ajutorul profesorilor universitari din România la procesul selectării ofertelor.
8. Ce rol credeți că au scriitorii în faţa manipulării mediatice şi a propagandei politice? Este scriitorul un „soldat” în lupta pentru adevăr?
La ziua de azi scriitorul trebuie să se prezinte la mass-media pregătit, cu temele făcute la capitolul politică. Să nu insiste pe nişte visuri utopiste şi chiar barbare de genul unirii cu România fără referendum şi fără Tighina. Dar aceştia nu prea sunt invitați la posturile TV. Manipulatorii vorbesc mult mai dulceag şi convingător decât raționalii. Un înțelept se îndoiește, caută soluții, un populist capătă simpatia maselor prim minciuna expusă teatral. Trebuie să punem în calcul şi depozitul nostru genetic – masele. Nu-i cel mai rasat material. Ne bizuim mult pe diasporă, care a învăţat ceva în străinătate. Pe când actualul nostru scriitor nu se prea avântă să probeze ţinuta de soldat solitar. Majoritatea tac chitic şi se înfruptă din avantaje pentru tăcere şi loialitate. Acei care l-au susţinut cu spume la gură pe Plahotniuc, astăzi i-au premii ministeriale. Iar acei care mai încearcă să lupte solitar împotriva curentelor care dăunează cursului nostru pro-european, sunt ignoraţi, priviţi cu precauţie de colegi să nu le afecteze relaţia lor în perspectiva de-a se mai bucura de un beneficiu de stat. Intransigența, cred mulţi, este o trăsătură nerațională.
9. Care sunt temele centrale în celelalte cărţi ale dumneavoastră şi ce fir roşu unește întreaga dumneavoastră creaţie literară?
Teme centrale? Fiecare roman se deosebește de altul prin tema sa proprie. În Fabrica de genii am testat tema de-a spune numai adevărul, dar asta contravine cu diplomația, şi protagonistul ajunge într-un spital de psihiatrie. Am camuflat ideea printre relaţii de dragoste cu scene erotice – din păcate însă, cititorul a văzut mai mult dragostea decât tema cheie.
În Somn letargic am înscenat viața biblică de după Apocalipsă, pe care personajul principal o visează aflându-se în comă şapte luni, timp în care el întreprinde un pelerinaj la Ierusalim pentru a se întâlni cu soţie-sa stinsă subit noaptea.
În Firingina mi-am imaginat zborul unui pilot moldovean către Proxima Centauri, avionul căruia a fost doborât în războiul din Afganistan, devenind în aşa mod prizonier al SUA. Pe parcurs, îşi dă seama că nava lui n-are cum să ajungă la această stea, programatoarea de la NASA însă i-a inclus clandestin în programul zborului şi alternativa de a se întoarce pe Pământ. Dar pilotul alege zborul spre nicăieri, trimițând doar mamei sale, prin intermediul programatoarei, un fragment din Mioriţa, pasajul unde mama îşi căută feciorul.
Ultimul roman, Pocalul de rubin al elfilor, este un triptic beletristic cu mai multe teme, una dintre care fiind polemica dintre factorul cerebral ce răspunde de ştiinţele umanistice cu factorul celeilalte emisfere cerebrale, ce răspunde de științele reale, ambele scoase din hibernare în acelaşi personaj.
Firul roşu înșiră toate aceste romane în primul rând prin dragoste, în al doilea rând prin una din multiplele dimensiuni ale romanelor – fantastica științifică moderată.
10. Cum v-aţi dori să fie percepută cartea dumneavoastră de către cititorii tineri? Care este lecţia cea mai importantă din „Câinii cu Colaci în coadă”?
Eu mi-aş dori mult ca cititorul tânăr s-o citească. Şi priceap-o după vârsta şi capacitățile sale intelectuale. Nu cred că am urmărit scopul să-i dau cuiva lecţii. Există fenomene care ţin de spiritul gregar ce nu se schimbă sute de ani. Un înțelept a spus că orice revoluţie este gândită de genii, realizată de fanați, iar de rezultatele ei se folosesc profitorii şi corupții. Noi n-am fost o excepţie. Mai degrabă aş înclina balanța spre afirmația autoarei prefeței din aceasta carte, Rodica Gotca, care a scris că lucrarea este o palmă dată societăţii noastre.
11. Care sunt proiectele dumneavoastră viitoare? Aveţi în plan o continuare a temelor din „Câinii cu Colaci în coadă” sau o nouă direcţie literară?
Planuri sunt multe, dar cu vârsta devin tot mai select şi precaut. Cel puţin, la continuarea temei din alegoria „Câinii cu Colaci în coadă” nu m-am gândit. Dar urmărind viaţa Browniană în Uniunea Scriitorilor din R. Moldova, nu exclud apariţia şi a unei continuări a acestei lucrări, poate despre pisicile leneșe conduse de șobolanii ingenioşi, după ce cățeii s-au regăsit în arealul codrilor carpatini. Visez la un film cu animație la aceste teme.
12. Dacă aţi avea puterea de a schimba un singur lucru în mentalitatea colectivă a societăţii moldoveneşti, ce aţi alege şi de ce?
Aş elimina cromozomul de sclav din ADN-ul societăţii noastre. Corupția este cauzată de sindromul conștiinței de șerb. Nobilii se duelau pentru onoare, noi ne omorâm pentru prioritatea de-a fura. Există o asemenea expresie: „Oricâtă mâncare i-ai da fostului rob, n-o să se sature.” Cehov spunea că trebuie zilnic să eliminăm robul din noi.
După intervenția chirurgicală la capitolul civilizaţie, vom înţelege de ce populaţia Țărilor Baltice a aderat la Uniunea Europeană, iar noi nu.
Corina Cojocaru, jurnalist, de vorbă cu scriitorul Vlad Grecu.
