Anastasia Terentiev
- Anastasia, ce te-a făcut să scrii prima carte, care a fost motivul și cât timp a durat de la gând până la apariția cărții ?
Prima carte am scris-o pentru fetițele mele. Eu i-am citit Teodorei de când avea câteva zile. Apoi i-am citit și Andreei. Mai târziu și Ilincăi. Citim și acum inclusiv ziua, dar momentul principal de citit a fost mereu seara, înainte de culcare.
Teodora citește deja și singură, dar plăcerea de a citi împreună este incomparabilă, avem în continuare această rutină care sper să rămână neschimbată încă multă vreme.
Într-o seară, în timp ce le citeam, Teodora m-a întrebat de ce nu scriu și eu cărți cu povești.
Nu știu cât de serios a adresat ea întrebarea, în schimb mie mi-a intrat direct în suflet și nici acum nu-mi vine să cred că la distanță de doar 9 luni, fetițele mele au ținut în mâini o carte scrisă de mine. Cam așa a apărut cartea „Păienjenița care se temea de oameni”…
2. Cum se coace o idee pentru o poveste ?
Ideea cu “Păienjenița care se temea de oameni” s-a copt spontan. Știam că trebuie să scriu o poveste și că acea poveste să aibă un mesaj pentru Teodora. Și așa cum ea se teme de păianjeni, repede am transformat această provocare în poveste. Am scris-o într-o seară, după ce fetele au adormit. Au curs gândurile parcă de la sine… Cu “Bufnițelele care nu voiau să doarmă singure”, ideea tot mi-a venit repede, dar deja mi-a luat mai mult timp să aleg personajele. Și numele le-am modificat de câteva ori. Acum am mai multe povești începute, care așteaptă să fie puse la copt și cărora le lipsește un singur ingredient: timpul.
3. Inspirația de unde vine ?
Eu mă las inspirată de situațiile și provocările zilnice din familia noastră. Sunt convinsă că un copil care știe că nu doar el simte o anumită emoție sau are o anumită problemă, v-a accepta mult mai ușor sentimentele sale și va ști cum să le trăiască și să le gestioneze pentru a nu se lăsa copleșit. Eu zilnic învăț de la fetele mele cum să reacționez la diferite situații și asta mă inspiră să găsesc spontan soluții la conflicte, întrebări, frici și multe alte provocări pe care dacă le-aș transforma în povești, aș umple o întragă librărie.
4. Pentru ca o carte să fie atractivă, de ce are nevoie? Care sunt mirodeniile de pe paginile cărții, pentru ca copilul să vrea să o citească?
Eu personal am pus în cărțile mele multă iubire, acceptare, empatie, grijă… iar zecile de mesaje pe care le-am primit de la părinții bucuroși că au reușit prin poveștile mele să îmblânzească frica copiilor față de păianjeni, sau să-i convingă să doarmă în pătuțurile lor, mă fac să cred că am ales ingredientele potrivite.
5. Câtă importanță are ilustrarea unei povești ? Sunteți coautor cu pictorița ?
Mulți copii citesc cu ajutorul imaginilor, mai ales cei care încă nu cunosc literele. Iată de ce mi-am dorit ca poveștile mele să conțină multe desene. Încă nu aveam prima poveste scrisă, dar deja știam că Lena Panuțî va fi omul care îmi v-a transforma cuvintele în culori. Eu personal nu pot scrie la comandă, tocmai de asta i-am oferit și Elenei libertatea de a face ceea ce simte. Cred că am ales-o cu inima pentru că altfel nu știu cum să explic chimia care s-a produs în tot acest proces. A pus pe foaie exact scenele pe care le vedeam atunci când scriam textele. Iustrațiile ei au făcut mai bune, mai interesante și mai iubite de copii și părinți cărțile scrise de mine. Nu suntem coautori, doar ne-am vărsat ambele sufletul în ceea ce am făcut și cititorii simt asta.
6. Ce pot învăța copiii din cartea ta, Anastasia ? La ce folosește cititul în lumea aceasta inundată de informații de pe internet ?
Poveștile mele vin să-i învețe pe copii despre bunătate, acceptare, empatie, prietenie.
Eu cred în puterea cărților. Cred că ele sunt cele mai eficiente instrumente prin care putem modela copiii în drumul lor spre creștere și dezvoltare.
Mulți copii s-ar bucura de cărți. Dar nu au. Nu au avut. Nu vor avea. Deoarece părinții ori bunicii nu-și permit să le cumpere ori nu cred că sunt importante. Dar dacă ne uităm un pic la societate, pe stradă, în transport, în magazine… ne dăm seama câtă nevoie de cărți are această generație de copii. Dacă părinții ar transforma cărțile și lectura într-o punte de conectare cu copiii lor, influența internetului, cu siguranță, nu ar mai fi atât de puternică, iar lumea ar deveni un loc mai bun și mai sigur pentru toți.
7. Eu am nevoie de liniște și singurătate pentru a scrie un roman. Tu de ce ai nevoie ? Grijile, munca nu te încurcă să scrii ?
Trebuie să recunosc că atunci când scriu, o fac în primul rând pentru mine. Pentru copilul din suflet căruia îi dau voie din când în când să iasă afară și să se manifeste. Iar pentru asta, într-adevăr am nevoie de liniște și conectare cu propriile gânduri și emoții. Scriu de cele mai multe ori noaptea atunci când pot să-mi aud vocea interioară, dar totuși mă inspir doar din trăirile de peste zi.
8. Ce-ți place să faci atunci când ai timp liber ?
Îmi place să citesc. Din păcate, timp pentru asta am foarte rar. Când erau fetele mici, citeam în timp ce le adormeam legănându-le pe picioare. Foarte multe cărți am citit în acea perioadă. Mereu am o carte în geantă și asta mă ajută să folosesc timpul de așteptare la cozi sau timpul când folosesc transportul public. De ceva timp m-am îndrăgostit de drumeții, care pe lângă faptul că mă ajută să descopăr locuri frumoase, mă conectează cu natura, cu familia și mă încarcă cu energie. Mersul pe jos nu înseamnă doar sănătate pentru corp, ci și pentru suflet.
9. Care carte te-a impresionat când erai copilă ? Citești pentru fetele tale acele cărți, pe care le-ai citit tu cândva ?
Mergeam regulat la bibliotecă în copilărie. Am citit poveștile lui Ion Creangă, Petre Ispirescu, Ioan Slavici, basmele populare și clasice ale autorilor străini cu care au crescut toți copiii generației mele. Știu că mi-a plăcut foarte mult „Bambi”, „Fram ursul polar”, ”Singur pe lume”. Mai târziu, cartea care sunt sigură că mi-a schimbat viața, a fost „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade. După lectura acestei cărți, ceva s-a produs în interiorul meu care m-a făcut să mă privesc cu alți ochi pe mine însami.
Copiii de azi, inclusiv fetele mele, nu prea vor să citească ceea ce citeam noi. Chiar dacă le citesc și lor poveștile cu Făt-Frumos și Ileana-Cosânzeana, Alba ca Zăpada și cei 7 pitici sau Scufița Roșie, observ că se regăsesc mai mult în poveștile autorilor autohtoni.
10. Ne spui și nouă care sunt planurile pe viitor: Cine va veni după păianjen și bufnițe ?
Am mai multe idei și planuri de viitor, trebuie doar să le dau contur. Am promis că următoarea poveste va avea în rolul principal un băiețel și o să mă țin de cuvânt. Va fi o poveste despre cum să ne acceptăm unii pe alții indiferent de diferențele cu care suntem înzestrați. În rest planurile depind mai mult de timp și de aspectele financiare, dar dacă sunt planuri bune, are Dumnezeu grijă să ne ajute să le realizăm.
11. Vei scrie cărți pentru adolescenți, când vor crește fetele ? Poate romane, mai târziu ? Sau rămâi aici, în copilărie ?
Deocamdată nu m-am gândit la așa ceva. La moment, cărțile mele au cititori de toate vârstele. Dar cred că afirmația „Niciodată să nu spui niciodată”, e valabilă pentru toată lumea și eu nu sunt o excepție. Probabil că odată cu trecerea timpului voi aborda și alte subiecte. Sunt conștientă că am o responsabilitate enormă și că trebuie să fiu foarte atentă ce mesaje și ce valori transmit prin cărțile mele. Copiii de azi sunt foarte deștepți, au acces la foarte multe informații și activități și e foarte complicat să-i atragi, să le captezi atenția și să-i îndrăgostești de lectură. Mă bucur că o poveste scrisă pentru copiii mei, a devenit o poveste pentru toți copiii, iar feedbackul primit mă face să cred că nu trebuie să mă opresc din ceea ce fac.
