De vorbă cu un scriitor
Zina Izbaș
Zina Izbaș, jurnalistă, poetă, patriot al Țării, energică, mereu în preajmă și susținerea tineretului.
Zina Izbaș este o poetă cunoscută și citită în toate școlile noastre.
Ce ne poți spune despre Maria Sa Poezia, despre cum se scrie o poezie și când vine la un poet ?
– Sunt onorată de atenția pe care mi-o acordați. Dacă nu aș fi fost prezentă recent la o întâlnite cu adolescenții, care mi-au mărturisit că se regăsesc în poezia mea, aș fi interpretat sceptic afirmația că Zina Izbaș este citită în toate (bine, nu în toate), dar în multe dintre școlile noastre. Și aceasta se întâmplă grație Concursului de Creație al Tinerei Generații ”Ars Adolescentinta”, pe care l-am inițiat în 2000 și deja este la a XXIV-a ediție și prin intermediul căruia cărțile mele au ajuns în mâinile laureaților, ca un dar pentru participare. Poezia este o stare pe care o trăiesc atunci când vine inspirația. Nu o caut în special, nu trag de ea să vină mai repede, o aștept cuminte, cu multă răbdare și atunci când îmi dă ghes, nu pot să nu scriu. Scriu pentru că inima mea vrea să cânte.
Poet – este o profesie, o ispită, aptitudine sau poate o deprindere?
– Este un dar de la Dumnezeu. Nu cred că în cazul meu poate fi o profesie, pentru că aceasta ar presupune și un salariu. Eu îmi achit editarea cărților, e ca și cum o recompensă pentru darul pe care îl am, deși …îi mulțumesc Domnului pentru fiece lucrare bună pe care o fac. Ispita poeziei este una dulce și miraculoasă, îți freamătă sufletul, de parcă este atins ușor de briza mării extaziată de zborul pescărușilor, e magia de a ajunge la țărm pe timp de furtună, e triumful alpinistului care se ambiționează să urce pe muntele cel mai priporos, e chemarea visului de a te avânta în înalturi… Nu cred că este o singură definiție a poeziei. Depinde mult de stare.
Dacă nu ai fi fost jurnalist, ce ai fi fost altceva?
– Să fiu jurnalist și tot ce derivă din această profesie m-am dorit din clasa a V-a. Până atunci,
în anii prunciei mele, când ascultam poveștile și baladele mamei Ileana, îmi doream să ffiu căutător de comori sau explorator al viselor omului. Mă surprindeam uneori că zbor cu adevărat…era și aceasta o stare, și îmi doream să fac ceva neobișnuit, dar nu știam de fapt ce. Mai târziu am înțeles că de fapt trebuie să scriu. Să fiu printre oameni, să pun întrebări, să caut răspunsuri, să le fiu un interlocutor bun pentru ca ei să-și mărturisească gândurile, nevoile, dorințele etc. Chiar dacă activitatea mea profesională pare-se că a luat sfârșit…nu e adevărat, eu scriu în continuare și locul meu e mereu printre oameni. Iar poezia nu mă lasă fără de lucru. Ea vine exact atunci când consideră că e momentul oportun.
Din miile de discuții cu oamenii, interviuri, prezentări, pe cine ai reținut, care oameni te-au impresionat și au rămas în amintire?
– Grea întrebare. Pe mine pot să mă impresioneze atât copii de la cea mai mică vârstă, până la oameni celebri, pe care nu e atât de ușor să-i abordezi, căci pe lângă faptul că trebuie să te documentezi foarte bine, mai necesită să ai și acel soi de îndrăzneală cu care să te apropii de personalitatea respectivă. Maestrul Vladimir Curbet, regretatul, Dumnezeu să-l odihnească, a fost prima celebritate de care mi-a fost frică la propriu să mă apropii. Dar… dialogul cu Domnia Sa a fost atât de simplu și de lejeer, iar emisiunile ce au rezultat din acea întâlnire cred că se mai păstrează în fonoteca radio. Am o listă mare de eroi ai mei, cuprinși în ”file sonore despre oamenii în etate”. Profesori de la țară, meșteri populari, oameni simpli cu o înțelepciune sclipitoare… Comori. Un adevărat tezaur.
Reții versurile pe care le așterni pe foaie, care apar într-o carte? Iată, mergi la o plimbare, ai putea recita poeziile tale cuiva „par coeur”, cum zic francezii, adică pe de rost? Sau poeziile altui poet…
– Nu rețin, sau cu greu pot să recit câteva versuri. Inexplicabil, nu știu de ce. De fapt pot să citesc bine. Dar nu și să recit.
„Mama mea, Ileana mea” este o carte cu versuri, dedicate mamei, asta e sigur. Cum ai scris această carte, unde, în casa părintească sau la Chișinău? Citind versurile din această carte, aveam impresia că ai sărutat fiecare cuvânt, dedicat mamei.
– Am fost foarte strâns legată sentimental de mama mea. Se numea Ileana și nu cred că există un alt nume mai frumos. Și ea era cea mai bună și mai frumoasă. Uneori n-o lăsam să doarmă pănă dimineață ca să ne spună povești. Era un izvor nesecat. Una mai interesantă și mai minunată decât alta. Ea m-a înțeles cel mai bine. Mi-a citit toate cărțile cu creionașul în mână. După ce a plecat la Domnul, i-am descoperit prețioasa bibliotecă de cărți bisericești, adunate pe o poliță. Printre ele erau și cărțile mele. În dreptul unor poezii erau semne de exclamare, sublinieri, găseam foi îndoite, acolo, probabil, unde ar fi dorit să mai revină. Toată viața ei mama Ileana a fost o fidelă cititoare a cărților sfinte, pe care oameinii satului le-au salvat atunci când biserica le-a fost închisă. Ce onoare mi-a acordat mama mea păstrându-mi cărțile printre aceste relicve.
Poeziile din ”Mama mea, Ileana mea” le-am scris lângă soba caldă de la Marinici, dar și la Chișinău, fiindu-mi dor de Ea, de dulceața vocii Ei, de înțelepciunea și de blândețea Ei.
Care poet te-a inspirat? La lansările cărților tale vin mulți copii, tineri. Crezi că poți inspira copii cu versurile scrise?
– Poezia lui Mihai Eminescu este un infinit de sentimente, doruri și trăiri. Lucian Blaga – ”Eu nu strivesc corola de lumini a lumii”; (Ne)cuvintele lui Nichita Stănescu. ”Flacăra” lui Adrian Păunescu; ”Ochiul al treila” al lui Nicolae Dabija; Radmila Popovici cu toată noutatea poeziei sale; Camelia Radulian cu nervul profund al iubirii…
Da! Mă bucur mult că tânăra generație este prezentă activ în viața mea poetică. Învăț mult de la ei. Scriu, gândindu-mă la ei. Scriind, sunt în dialog cu ei. Sper ca din tot ce citesc, măcar un vers să-l însușească pentru sine și să creadă că este al lui. M-a înduioșat până la lacrimi faptul, când o adolescentă, la o întâlnire recentă, mi-a spus că de fapt am scris pentru ea. Sau în locul ei. A recitat cu ochi senin acea poezie…dar nu mă prea laud?
ARS Adolescentina – te-ai despărțit de acest concurs sau mai continui să depistezi copii talentați?
– Atâta timp cât copiii nu au un concurs de creație la nivel național al lor nu pot să-i
abandonez, deși e tot mai greu de organizat. La momentul actual nu există un sponsor. Eu nu concep un concurs fără premii. Astfel îmi motivez participanții, le ofer o mică bucurie ca rezultat al efortului de a scrie, de a picta, de a recita, de a cânta și, în ultimă instanță, de a fi cel mai bun.
Ce este pensia – o vârstă, încetarea muncii, privirea serialelor, bătrânețe? Sau un alt început?
– Pensia este o sumă de bani pe care statul ți-i dă (niciodată pe potriva muncii pe care ai depus-o de-a lungul a trei-patru decenii). În rest…eu nu am timp să mă gândesc la odihna așa zis binemeritată, căci sunt angajată, muncesc, mă aflu printre oameni și cărți.
Poeta Zina Izbaș a primit premii literare? Criticii te alintă sau te critică? De aia sunt critici literari – pentru a critică lucrările literare.
– Nu am primit premii literare decât niște diplome din România pentru participare în diverse antologii. Prefațatorii scriu referințe bune la poezia mea. Criticii? Nu știu să stabilesc o relație cu ei și, implicit, nu sunt în vizorul lor. Dar nici nu mă preocupă acest gând, considerând că adevărații critici ai unei opere sunt cititorii.
Care, după părerea ta, e cea mai bună poezie scrisă de tine?
– Cea pe care o alege cititorul meu.
Ce este patriotismul și cum se dă lecții de patriotism în licee și colegii. Sau la facultate, pentru acei studenți de la pedagogie, care, la rândul său vor deveni profesori pentru tânăra generație.
– Am impresia că aceasta ar fi o temă specială de discuție. Eu mi-am adunat majoritatea poeziilor cu tematica respectivă în placheta ”Rugă de veșnicie pentru neam”. Patriot te naști. Ori ești, ori nu ești. Profesorii au un rol extraordinar de important în promovarea dragostei de neam și Țară, dar educația din familie are un rol primordial. La facultate se ajunge printr-un contract. Ar fi bine ca acestui subiect să i se acorde o mai mare atenție.
Va fi Reunirea cu Țara și când?
– Sunt un om simplu și sincer. Până când politicul își va da seama că ReUnirea cu Țara e unica soluție ca să fim priviți cu respect de alte țări și neamuri, eu pentru mine am decis demult – încă din copilărie trăiesc în Patria părinților mei, născuți și educați în România Mare. Dacă va fi ReUnirea? Cum să nu fie?!
