De vorbă cu un scriitor
Radmila Popovici
ceva s-a întâmplat între tumultul
gândurilor mele și dorința
de a le expune
1. Ce s-a întâmplat cu Radmila Popovici, când a apărut dorința de a expune gandurile și a le preface în poezie?
R.P.
În fiecare clipă mi se întâmplă ceva (ne)văzut, în fiecare zi ceva ne modelează și ne demolează, pentru că suntem vii, avem rațiune (bună, rea – cum este), ceea ce ne face să analizăm o parte din roiul gândurilor și trăirilor care ne străbat mintea și ființa, iar necesitatea de a comunica unii cu alții ne împinge să le împărtășim. Mi se întâmplă și mie „preaplinul” care tinde să reverse, iar dorința de a transforma această substanță subtilă în versuri, în poezie, vine din copilărie – de când mă țin minte. Am moștenit-o de la tatăl meu care scria poeme și care, la rându-i, a moștenit-o, probabil, de la tatăl său – poștaș și poet din fire.
uneori fiica mă întreabă
mamă
cât de sigură este
lumea în care trăim
2. Cât de sigur și prietenos este mediul literar?
R.P.
Mediul literar nu e constituit din supraoameni, ci din oameni, cu bune și mai puțin bune, precum orice alt mediu. Astfel, nu e nici sigur, nici prietenos, nici lipsit de prietenii sau dușmănii, găști și marginalizați. Prea mari sunt uneori așteptările față de intelectuali și, adeseori – deziluzionante. Am trecut prin astfel de deziluzii și am înțeles că preconcepțiile sunt plăcute până îți deschide realitatea ochii. Apoi e mai simplu. Înveți de la cei care au ceva să te învețe și nu mai idolatrizezi, ci îți păstrezi spiritul critic, inclusiv în raport cu literatura pe care o oferă scriitorii, unii – foarte înțelepți, alții – interesanți, alții – însoțiți de mari orgolii și tot așa… Dar ce-ar fi societatea fără ei?
toate-s
de la un timp obiecte
de anticariat
numai armele
armele nu
și moartea
tot mai în vogă
3. Cum e să scrii poezie pe timpul când un război ne bate la poartă? Crezi că sunt bărbați, care vor sări să apere patria, dacă…
R.P.
Nu știu dacă ceea ce a răbufnit și s-a așternut pe file, de când a început războiul terorist al rusiei împotriva Ucrainei, este durere insuportabilă, groază, revoltă, neputință, rugă, blestem sau toate la un loc. Spre deosebire de unii scriitori care nu au scris despre război, pentru că s-au pomenit într-un mare blocaj (și e de înțeles), psihicul meu a ales să reziste anume prin scris, zi de zi. Altfel – mă sufocam, simțeam că-mi alunecă pământul de sub picioare. Același lucru mi s-a întâmplat și la moartea tatălui meu. Dacă nu aveam scrisul la îndemână, n-aș fi rezistat. Când mi-i cel mai greu – scriu. Când mi-i bine – trăiesc binele. Războiul, însă, continuă și e de neconceput că iată-iată se va încheia un an de când, în secolul XXI, în țara vecină, care ne apără zi și noapte, a năvălit barbaria specifică Evului Mediu cu cele mai dezastruoase consecințe. La un moment dat, observi cum cuvintele își pierd sensurile și lasă loc doar înjurăturilor și blestemelor. Și nu mai vin metaforele. Nu-ți mai arde de jocuri de cuvinte și sensuri. E doar durere care nu poate fi ținută în frâu. E urlet de disperare. E teamă amestecată cu ură. Așa aș spune că se scrie poezie pe timp de război. Chiar dacă el e la o mică distanță de noi. Se resimte, își arată colții și numai cei infestați de nepăsare sau de propaganda rusă, nu simt și nu înțeleg acest pericol global, nu doar local. Iar dacă… – e atât de înfricoșător un astfel de „dacă” – eu nu știu… Chiar nu știu ce procentaj din populația acestei palme de pământ ar sări s-o apere. Cred că unul foarte mic, neînsemnat. Fără Ucraina, fără ajutorul României – e cert – suntem pierduți. Slavă Ucrainei!
timpul aleargă cu noi
în dinți până ne-nghite
4. Tot mai des scrii despre timp, tot mai rar despre dragoste… Ce e cu timpul care ne înghite dragostea, ne schimbă gândirea, opinia, prietenii. Sau pe noi ne schimbă?
R.P.
Mulți dintre cei care mă citesc, afirmă că sunt autoarea care nu scrie despre dragoste, decât rar și foarte încifrat. Spuneam într-un alt interviu că dragostea merită să fie trăită, nu (de)scrisă. Scriu despre ea alții, cu prisosință. Ei bine, n-aș putea s-o omit în textele cântate (scrise la comandă). Dar în poezia mea veți găsi – fie dragoste, în sensul universal al cuvântului, fie una eterică. Ce ține de timp, scriu despre el de când am început să simt ácele ceasornicului sub piele, în carne și-n măduvă. De mult. De când a început să mă sperie trecerea lui grabnică și devastatoare. El răpește și schimbă totul. Și numai dragostea, dragostea cea mare – nu.
adorm cuvintele ca să mai prindă la sensuri
dar sensurile vorbesc în somn
5. Vorbește-ne despre sensul poeziei. Despre ce vorbesc sensurile în somn și în realitate?
R.P.
Anume poezia leagă, prin visare, somnul de realitate. Ea se scrie în stări anumite, unii le numesc „transă”, alții – „meditație” și n-ar fi greșit dacă am numi-o „visare” – visare cu ochii deschiși. Sensurile poeziei se deschid și ele, în funcție de cel care o ascultă/citește. Cititorul o poate recrea, desprinzând din ea noi și noi sensuri. Uneori, dincolo de sens, este emoția, e acel fior inexplicabil pe care îl simți în corp când citești o poezie bună. Sau, de ce nu? – când o scrii. Nu în zadar întrebarea „ce a vrut să spună poetul?” – pentru mulți, pe bună dreptate, este agasantă.
într-o lume înnebunită
e greu să fii
scriitor adevărat
unii se vor simți vizați
alții lezați
ceilalți
ignorați
6. Poeta Radmila Popovici, pe bune, nu este ignorată. Poezia ta se citește, se cântă… Ce poate fi mai frumos, decât o poezie cântată?
R.P.
Cineva spunea că „mai presus decât poezia poate fi doar muzica”. Acesta ar fi răspunsul meu la întrebarea de mai sus, dar aș adăuga că unele texte cântate – cele în care se produce trinitatea: versuri, melodie, interpretare, mă bucură nespus. Și, dacă ceva ieșit din inima mea, cântat de un interpret bun, ajunge la alte inimi – aceasta îmi umple inima. (Câtă inimă într-un singur rând!) Nu știu dacă poezia mea se citește într-atât, ca să pot afirma și eu acest lucru, dar textele cântate nu sunt puține și ajung, spre deosebire de poezie, mult mai ușor la public.
ce plină ești Luno
îi zice Întunericul cu cerul gurii plin de stele
7. Asta mi-a plăcut îndeosebi! Radmila, ce este pentru tine libertatea?
R.P.
Libertatea este o alegere, o stare de spirit și de conștiință fără care n-aș putea să respir. Ea nu depinde neapărat de condițiile în care te afli, pe cât – de felul de a fi, a gândi, a acționa și a te afla în armonie cu propria-ți ființă. E un adevăr în care și pentru care faci tot posibilul să trăiești, dincolo de ceea ce cred alții, de ce-ți impun sau incriminează – dincolo de riscuri. Nimeni, însă, în lumea aceasta, atâta timp cât are ce sau pe cine să piardă, nu este cu adevărat liber. Totuși, fără libertatea de a gândi, a se exprima, a trăi în lipsa amenințărilor din partea altor persoane – omul poate deveni manipulabil, înrobit și tot mai puțin dornic de libertate. Pe aceasta mizează guvernările antidemocratice care îngrădesc libertățile elementare ale omului și provoacă dezastre sociale.
totul se întâmpla cu viteza fericirii
8. Radmila, în forfota zilelor, evenimentelor: casă, copii, cărți, lansări… nu uiți să fii fericită?
R.P.
Nu uit să fac ceea ce-mi poate aduce fericire. De mult am înțeles că nimeni nu este obligat și nici nu poate fi pe deplin sursă a fericirii mele, că și cele mai împlinite persoane pot avea parte de nenorociri și că eu sunt făuritoarea clipelor mele frumoase, atâta timp cât alți factori exteriori nu au puterea să le adumbrească sau să le spulbere. E-n noi această sursă și e o mare virtute să știi să menții o stare de bine, s-o dăruiești, în ciuda răului, a încercărilor și necazurilor care ne pasc la tot pasul. De altfel: din casă, copii, cărți, lansări și alte evenimente frumoase este constituită, în general, acea stare de bine pe care o menționez. Iar fericirea e ceva atât de… individual!
irosim clipa dar mizăm pe eternitate
9. Ce faci cu clipele de singurătate? Le ții pe palmă sau le grăbești să treacă?
Profit de ele. Cred că cele mai profunde gânduri și cele mai memorabile poeme m-au cuprins în stările de singurătate, poate ca să înțeleg că nu sunt absolut singură. Că am poezia, că mă am pe mine, cu trăiri și amintiri, cu bune și rele. Singurătatea mă face să-mi pun întrebări existențiale, să-mi identific locul și menirea sub soare. Iar singularitatea, care diferă de singurătate, mă ajută să mă desprind de zgomotul și graba acestei lumi, ca să pot crea, să mă pot interioriza.
sunt o filă
albă de iarnă
citește-mă
10. Te-am citit, te citește o lume. Criticii ce zic? Ești o alintată? Dar copii tăi te citesc?
R.P.
Copilele mele mă citesc. Uneori, când au timp pentru aceasta sau când le rog. Recunosc, se întâmplă să insist. Și se implică. Am nevoie de opinia fetelor mele, am încredere în ea. Ele au mintea mai deschisă și gândirea proaspătă. Directă.
Alintată? Nu știu. În anii copilăriei și ai adolescenței, acest cuvânt avea o conotație de „fată a babei”, pe când eu mă consideram – „a moșneagului”. Domnișoară fiind, am fost „alintată”cu vârf și îndesat de anii ‘90, ca după aceea să mă „alinte” viața de adult, garnisită cu griji și probleme de toate dimensiunile și intensitățile. Acum, că m-am atins de semicentenar, simt că n-ar strica să fiu puțin alintată, dar tata nu mai e în această dimensiune, mama a devenit ca o a treia copilă a mea și eu sunt cea care încearcă să-i alinte pe alții.
Lumea… Criticii… N-am așteptări, nici de la una, nici de la ceilalți. Îi mulțumesc vieții pentru oamenii minunați pe care mi-i aduce în cale. Aceasta e alintarea alintărilor (în sensul frumos al controversatului cuvânt).
cât nu s-a stins
în noi lumina
bezna n-are cum să vină
11. Noi sperăm la lumină, pace, liniște… Radmila, cât nu s-a stins lumina, ultima întrebare: vei scrie un roman?
R.P.
Eu îl trăiesc. Capitol după capitol. Dacă va merita lumina lumii, dacă o vrea să-și prelungească viața și pe file – nu se știe… Cuvântul „niciodată” ar râde acum de mine, dacă l-aș pronunța.
În încheiere, dragă scriitoare, îmi exprim și aici recunoștința pentru un interviu viu și foarte inspirat (prin întrebări), care m-a înaripat, m-a făcut să zâmbesc și mi-a creat acea stare rar întâlnită în discuții, cu oamenii care citesc suflete. Cu atenție. Cu grijă. Cu citate extrase din el. O revelație!
