De vorbă cu un scriitor

Emilia BURCA

1. Acum, când ai scris déjà mai multe romane în română și franceză, ce ai spune unui autor începător, de la ce începe un roman, ce știi despre scrierea unui roman acum și ce nu știai atunci, când citeai cărțile vreunui autor, fără să bănuiești, că vei deveni scriitoare ?

• Eu nu am știut niciodată să mă delectez cu o carte. Întocmai ca copilul, căruia i se oferă o mână de dulciuri, iar el le înghite pe toate, fără să-și lase pe a doua zi. De obicei, oamenii normali citesc câteva pagini înainte de somn, sau la amiază, când iau o pauză. Apoi meditează la cele citite, încercând să anticipeze evenimentele. Eu, însă, dacă o carte mă pasionează, voi sta toată noaptea și voi citi. Când eram elevă și veneam de la bibliotecă cu o carte, puteam să mă așez cu ea pe podea ca să o răsfoiesc și rămâneam acolo până o terminam de citit. Părinții veneau târziu de la muncă și nu avea cine să mă ia din urmă. Apoi umblam (de altfel și în prezent) cu o senzație neplăcută, că prea repede am terminat-o și nu am savurat-o îndeajuns.

  Revenind la întrebarea dumneavoastră, vreau să spun că totdeauna m-au fascinat scriitorii, îi consideram plămădiți din alt aluat, de parcă ei ar fi trăit între cer și pământ. Mă întrebam, cum este oare posibil să scrii o carte, să dai continuitate unui gând, să ții minte eroii, numele lor, calitățile lor fizice și morale. Cred că așa și nu am aflat care este secretul unui scriitor versat. Eu și azi mă fâstâcesc când mi se spune scriitoare. Pentru mine, un roman începe de la un cuvânt, auzit sau citit undeva. Cum se spune și în Biblie: la început a fost Cuvântul. Dacă am face referință la fizica cuantică, evenimentele pe care le descrie un scriitor ar exista dintotdeauna în Univers, iar acesta cu puterea gândului le aduce în realitatea sa.

2. Ai nevoie de singurătate atunci când scrii un roman?

• Nu mă deranjează să aud muzică sau să lucreze televizorul. Important este să fiu lăsată în pace. În acele momente parcă aș fi în altă dimensiune, în realitatea unde sunt eu și eroii romanului meu. Am senzația că ei îmi comunică telepatic despre ce să scriu. Au fost momente când am plâns pentru soarta unor personaje, dar altfel parcă nu se putea.

3. Ce este, de fapt, pentru tine scrisul: o terapie, o dovadă pentru sine că poți scrie, o experiență, pe care vrei să o împarți cu lumea?

• Cred că toate la un loc. În primul rând terapie pentru suflet, deoarece m-a ajutat să surmontez un moment dificil din viață. În al doilea rând, sufeream de complexul de inferioritate, lucrând în țară străină ca “ femme de ménage“. Am vrut să fac ceva mai mult, ca să fie un exemplu pentru copiii mei și pentru alții că orice vis poate deveni realitate, trebuie doar să crezi că vei reuși. Or, visul meu ascuns a fost să încerc să scriu o carte.

4. Ai recitit romanele pe care le-ai publicat? Ai schimba ceva din primele romane, sau ești de acord cu tot ce ai scris?

• Ar trebui să treacă mai mult timp pentru ca să am curajul să le recitesc, deoarece în procesul de lucru cu redactorul înainte de editare, ești nevoit să recitești manuscrisul de mai multe ori. Undeva să mai adaugi ceva, să desfășori o acțiune, pentru ca eventualul cititor să înțeleagă ce ai vrut să spui. Dar le cunosc pe de rost și nu aș schimba nimic din ce am scris. Eu nu scriu cărți la comandă, unde scriitorului i se dă o dată limită de predare a manuscrisului. Și el e nevoit să scrie repede, neavând timp să mediteze prea mult asupra subiectului. Mie îmi trebuiesc vreo doi ani ca să scriu un roman, fiecare capitol fiind trecut prin prisma minții și a sufletului. Îmi iubesc romanele așa cum sunt, nu pentru că le-aș considera perfecte, dar pentru faptul că corespund stării mele de spirit la momentul când le-am scris. 

Mesajul cel mai important pe care vreau să-l transmit cititorului este următorul: iubirea e vigoarea de care avem nevoie pentru a fi fericiți. Fiecare persoană simte necesitatea de a iubi și de a fi iubită. Altfel sufletul se ofilește.

5. Am citit toate romanele tale, m-au impresionat. Care este sursa de inspirație? 

• Internetul, lumea care mă înconjoară, autorii pe care îi citesc. După ce am citit romanul lui Bernard Werber “ Furnicile”, mi-a încolțit ideea, ce ar fi dacă societatea omenească ar fi organizată după modelul organizării sociale a furnicilor. Iar în internet găsisem o informație cum că o organizație secretă ar avea ca scop distrugerea omenirii. Astfel a apărut subiectul primului roman. Și, desigur, salvatorul, un tânăr savant care descifrează ADNul și reușește să facă toate corecturile necesare pentru ca oamenii să nu mai fie bolnavi, să nu îmbătrânească și să traiască o sută cincizeci de ani. 

 Pentru următorul roman ideea a pornit de la cuvintele Refugiații și Realitate virtuală. Le întâlnisem prin internet și mi s-au întipărit în minte, până mi-a venit în gând să scriu un roman cu două linii de subiect. Una din ele este despre saga primilor expatriați, care mânați de lipsurile din țară, își puneau viața în pericol ca să ajungă în țările de vest. A doua linie de subiect este despre a doua fațetă a personalității noastre pe care o ignorăm. Un tânăr informatician a inventat un joc video cu ajutorul căruia oamenii ar putea să-și trăiască viața așa cum ar fi dorit. Acest joc video le permitea să-l cunoască pe alter ego, acel străin care se ascundea în fiecare din ei.

 Despre cuvintele care au servit ca embrioni pentru romanul apărut recent, am povestit pe pagina mea de Facebook, nu cred ca e nevoie să mai repet. Subiectul este despre adepții unei teorii, conform căreia pământul nu ar fi de formă sferică, dar plată și ar fi împărțit în trei zone. Ei cunosc locul unde se deschid portaluri pentru a pătrunde în zona a doua. Cei care ajung acolo sunt tratați de orice boală. Un tânăr traversează și el portalul, dar nu pentru a fi lecuit de boala de care suferea. El a urzit un plan diabolic.

 Vreau să asigur cititorul că romanele mele, deși aparțin categoriei știință și ficțiune, nu sunt despre monștri sau roboți. Ele sunt despre dragoste, credință, trădare, condiția umană, viață și moarte, relația părinți-copii.

6. Ai absolvit facultatea de limbi străine, deci ai citit multe romane în franceză. Care este scriitorul preferat din literatura clasică și s-au schimbat impresiile despre unele romane pe parcursul anilor, sau stai ferm pe aceeași poziție?

• Îmi plăcea la nebunie să citesc romane în limba franceză și mă mândream că puteam să o fac. Nu aș putea să spun pe care scriitor îl prefer mai mult, îmi plac toți. Fiecare este unic în felul său. Ceea ce-i deosebește de scriitorii contemporani este obsesia care o aveau pentru descrieri. Pagini întregi cu descrierea peisajului, a fiecărui personaj cu de-amănuntul. Mie, dimpotrivă, mi se reproșează că sunt prea rezervată. Dar eu prefer să dau cititorului libertatea imaginației, punând accentul pe una sau două trăsături importante. 

7. Ai scris poezii? Ce e mai greu de scris, proză sau poezie? 

• Am scris și câteva poezii. Cred că ambele sunt greu de scris când nu ai ce spune.

8. Te gândești la tema viitorului roman?

• Am câteva idei, dar prefer să nu le dezvălui, până una alta. Să fie o surpriză.