Povestiri londoneze cu Anda Vahnovan.
La Paris vă așteaptă oameni luminoși, dornici de carte și de lucruri frumoase. Să nu uitați pălăria dumitale acasă, că nu vă vor recunoaște.
Cluj Napoca este un oraș de vis a multor moldoveni. Cum ați hotărât să schimbați acest vis pentru o țară necunoscută, unde „Primele impresii sunt înlocuite, mai întotdeauna, de experiențele ulterioare, și totuși »…
- … ce urmează după aceste trei puncte ?
Urmează uimirea că unele lucruri sunt la fel de fascinante ca în prima zi. Ba chiar Londra a lăsat să îi descopăr cele mai frumoase fațete pas cu pas, neobosind să mă seducă.
Politețea oamenilor – mereu prezentă. Mai am de învățat.
„V-am făcut să zâmbiți, așa-i? De unde ați venit? Vă observ de ceva timp și, după felul cum studiați produsele cu Translate-ul, înțeleg că nu sunteți de mult timp venită în țară. Să știți că începutul nu e ușor, dar trebuie să zâmbiți. Veți trece mai ușor peste toate!”
Uite așa o lecție de viață! Și, da, învăț în continuare să zâmbesc!
2. Oamenii din Moldova repetă tot timpul, că zâmbetele și politețea europenilor e o falsitate. Cum credeți, vor învăța cândva să zâmbească lumea pe străzile satelor din Moldova, sau ne vor crede nebuni pe noi, veniți din Paris sau Londra ?
Nu aș cataloga un zâmbet drept o falsitate, ci mai mult ca un semn de bun simț. Oamenii când sunt fericiți – zâmbesc. Nu mie, ție sau altora. Ei zâmbesc vieții și asta avem de învățat de la ei.
Am mai început să mă obișnuiesc și chiar să apreciez faptul că toți își caută de treabă. Nici chiar cu cerșetorul de la bancomate, care mereu stă cu mâna întinsă în același loc, zi de zi, nu are nimeni nimic. Îi pun monede în palmă și mai schimbă două vorbe. Nu, nu este român, ca să precizez.
3. Și cum e pe la neavoastră cu CE VA ZICE LUMEA ?
“Ce va zice lumea” este puternic înrădăcinată în noi și sper măcar generațiile care vor urma să nu mai țină cont de gura lumii. Nu „pentru” și “de” ea avem nevoie ca să ne simțim bine cu noi înșine. Atunci vom fi liberi cu adevărat.
Ați auzit că a nins la Londra? Cu siguranță! Un fenomen rar de tot, care de-a dreptul a „luat autoritățile prin surprindere”. Într-adevăr s-a așezat un strat subțire de zăpadă care, în scurt timp, s-a transformat în băltoace. O normalitate pentru cei ca noi. Un dezastru total pentru cei de aici. Am primit mesaj de la școală că aceasta va fi închisă. Traficul urban a fost dat peste cap. Trenurile amânate. În aeroport a rămas funcțională doar o pistă de aterizare, iar oaspetele meu, care trebuia să ajungă la ora 12 ziua, a ajuns, cu mare noroc, la două noaptea, după o anulare și trei amânări ale zborului. Și asta din cauza a trei fulgi de zăpadă.
Am impresia că povestești despre Paris.
4. Unde ați copilărit, Anda ? V-au plăcut iernile la țară ? Care e sportul preferat?
Am copilărit printre betoane la Botanica, iar sportul preferat a fost elasticul, dacă vă mai amintiți. Săream până ne frigeau călcâiele și se rodea pielea de acele elastice legate între ele, obținute prin descoaserea unor haine mai vechi. De unde elastic de 3 metri dintr-o bucată în acele vremuri? Iar iernile nu îmi plac nici unde – nici la țară nici la oraș. Aș hiberna liniștită în casă 3 luni până la apariția soarelui. Chiar și acum când mergem cu familia la schiat la munte, eu prefer să stau cu o carte în cabană.
Pentru că și rolul de mamă, aparent fiind olimpică la această categorie grea, mi-a fost răsucit de adolescenții mei la 180 de grade, reproșându-mi-se că „sunt imposibilă”, fiindcă îi rog să se îmbrace mai gros și să își pună fular (ce au adolescenții cu fularele?); că i-am „chinuit toată viața cu supele mele grețoase și cu mâncarea de pe timpul bunicii”, în loc să fiu mamă cool, oferind cartofi pai și șnițele ; că sfaturile mele referitor la „ce bine îți șade în haina asta” sunt „subiective, inutile și jenante”, pentru că orice mamă își vede copilul perfect și aici e loc de un articol separat. Așadar, trofeul meu a fost anulat.
5. Cât de imposibilă a fost Anda în copilărie ? Sau mama Andei ? Cine pe cine a chinuit ?
Am fost un copil îndărătnic, mereu cu argumente și cu opinii contradictorii. Nu cred că am fost un copil mai dificil decât orice adolescent, dar mama cu siguranță a fost o mamă mai înțeleaptă decât multe altele. Nu prea își punea mintea cu mine, înțelegând că va trece și perioada asta. Dar de chinuit am chinuit-o cu siguranță cu o sarcină foarte dificilă, la care ea nu a renunțat, chiar și de i-a fost sugerat de câteva ori să renunțe pentru că putea muri. E o mamă eroină!
Exact acum un an, am luat copiii, bagajele, am încuiat ușa apartamentului de pe malul Someșului, am mai verificat încă o dată cutia poștală și am plecat la aeroport. După mai bine de 20 de ani stați în România, unde venisem la studii, îmbarcarea spre Londra a fost ca un salt spre un mare necunoscut. Iar necunoscutul sperie. Emoții mari au fost legate, mai ales, de adaptarea copiilor la școală, la mediul nou diferit de cel cald și calm al Clujului. Acum, revenind în vacanță la Cluj, înțeleg că orașul va rămâne mereu ca un părinte la care mă voi întoarce cu drag, care mă va aștepta la fel de cald și unde, probabil, voi prefera să îmbătrânesc. Totuși, de ce am decis să plecăm?
6. Și totuși, de ce ?
Pentru noi oportunități care nu au ezitat să ne apară în cale. Nu regretăm nici o zi decizia!
Am vorbit zilele trecute cu o fostă colegă de clasă. Îi zic că am probleme reumatice: mi se umflă încheieturile și mă străpung dureri ascuțite câteodată, de nu mai pot tăia nici legumele la bucătărie. Nici măcar așezată pe taburet. Ea recunoaște că de câțiva ani ia pastile pentru inimă. Zilnic. Atunci mi-a părut reumatismul meu un simplu moft. La urma urmei, există blender. Apoi, dintr-odată, m-am simțit vinovată pentru toate acestea. Că mi se face mai ușor doar după ce aflu că altora le este mai greu. Sau, cel puțin, sunt în aceeași barcă cu mine. E păcat??? Întreb și eu, pentru un prieten.
7. Ce ați mai adăuga la cele 7 mari păcate ? Eu aș adăuga nepăsare, dar Dumneavoastră?
Nepăsarea e un mare păcat, așa este. Aș mai adăuga probabil lașitatea.
Pentru că mulți angajați au rămas fără serviciu și au intrat în șomaj tehnic, statul le-a oferit până în luna octombrie 80 % din salariu, reducând apoi suma la 60 %. Oamenii au muncit și nu îi poți lăsa la greu. Pentru că unii copii din familii defavorizate primeau la școală o masă gratuită pe zi, pe timpul pandemiei au primit vouchere la adresa de domiciliu ca să poată, în baza lor, să își ia de la magazinele mari produse alimentare pentru o masă zilnică. Și au făcut-o discret, fără să se știe în școală cine sunt aceștia. Premierul cu părul răvășit a anunțat că din primăvară, toți cei care nu au studiile medii terminate le vor putea face gratuit la colegii, pentru a contribui la dezvoltarea educației. Mă opresc aici, deși ar mai fi multe de scris. Pot doar să mai spun că percepția mea asupra sensului cuvântului „stat” începe să sufere mutații majore. Este exact acel caz când mama vitregă te învață ce înseamnă iubirea de mamă.
8. Nu vreau să comparați noțiunea de STAT englez și STAT moldovenesc. Și totuși, speranța moare sau e vie toujours ?
Nu putem compara mere cu pere. Un stat bogat, poziționat strategic foarte comod, separat de continent și un stat-tampon la întâlnirea a două mari puteri, care mereu a fost cotropit și sărăcit de mai multe hoarde. Și totuși suntem un popor care a supraviețuit, care luptă, care are demnitate și asta bucură nespus!
