Gabriel-Gutiera Moldovan ÎNTRE RĂSĂRIT ȘI APUS
Mâna îmi trece peste față, simțind ridurile de lângă ochi… De când le am? O fi de la atâta oboseală orbecăind prin foi. Ori poate de la vârstă deja?! Conștientizez că timpul a trecut atât de repede… iar eu nu fac nimic nou, nimic măreț.
- Care sunt lucrurile mărețe pe care ați vrea să le faceți? Care e destinația supremă a unei femei?
Nu-mi doresc nimic deosebit, doar să nu supăr oameni, să am înțelepciunea nici eu să nu mă supăr. Fiecare persoană vede diferit ,,Mărețul,,. Sunt convinsă că fiecare în viașă face ceva remarcabil, și să spun că eu fac ceva măreț ar însemna că desconsider viața sau activitatea altcuiva, eu am descris și în carte ,,.. Despre asta este vorba în viață, dacă fiecare face lucrul său cu dragoste, înseamnă că a învățat bine, nu contează când, unde și de la cine a învățat.,,
Mă întorc spre casă. Dar coada râpei, așezată sub un portal special conceput de către ceruri, îmi face cu ochiul ca în copilărie și cobor din mașină. Las pantofii ca la intrarea în casă și merg un pic desculț prin troscot, că nu prea mai crește prin ogrăzi acum. Număr copacii, care s-au înmulțit. Unde odată se auzeau glasuri de copii, acum domnește calmul și liniștea. Cântecul păsărilor vine în pauze și explozii, tăcerea și cântarea lucrând împreună. Câteva sălcii aplecate plâng după trecut.
2. Cât de des plângeți după trecut? În care anume trecut vă atrage? Copilăria, tinerețea? Pe cine sau ce drag ați lăsat acolo?
Mi-e foarte dor, de acele timpuri, trăite lângă oamenii, pe care nu-i pot vedea. Nu mai plând tecutul, altfel nu-mi trăiesc prezentul. Ca și fiecărei persoane, îmi este dor de timpul unde m-am simțit cel mai bine, e firesc să fie copilăria. Fiecare peroană din trecut m-a format, s-au mai bine zis mi-a format prezentul, dar tata și bunicile, au lăsat fosilele cele mai accentuate. Mulți spun că moldovenii nu sunt uniți, eu o să-i contrazic. Noi pur și simplu nu suntem, toți în țara noastră, dar faptul că vorbesc azi cu Dtră, dovedește că suntem uniți în orice colț de lume.
Noi putem povesti despre voievozi, despre turci, despre piramide și dinozauri, iar când vine vorba de cei care au dat naștere părinților, bunicilor și străbunicilor noștri, scurtă ne este memoria. Străbunicul meu, Pangrat Sajin, a murit sub Lvov în 1916, iar bunicul meu Ion Sajin a crescut de mic fără tată. Aproape în fiecare familie este câte o istorie asemănătoare. Ei la fel ca și ceilalți se odihnesc odată cu pământul din care ne-a făcut Dumnezeu.
3. Cum stăm la capitolul „patriotism” în Moldova? Ce știu copii din sat despre războiul din 1992? Și, cum la hotarele Moldovei se oamoară cu nemiluita, cum credeți, are cine apăra hotarele Republicii Moldova ?
Suntem destul de patrioți. Dacă cetățenii țării ar avea cu ce trăi, atunci s-ar manifesta un pic mai accentuat, iar cei care au plecat încă nu au rupt legătura cu Țara, deși pe mulți nu-i mai leagă gradul de rudenie cu nimeni dintre cei rămași, este dovada vie de patriotism. Cât de război la hotare, e dificil să răspund, pentru că istoria a fost și va fi scrisă în dependență de interesele politice. Cert este că peste tot în lume, mor oameni nevinovați, din cauza acestor interese.
Nu te feri de rouă, las-o să se rostogolească, de pe păpădie, cu tot cu soare, peste picioare, așa o să-ți brodeze sufletul și o să-ți aduci aminte mai bine peste ani. Așa o să călătorești prin vise.
4. Pe unde v-au dus visele, la ce ați visat cu ochii deschiși și la ce mai visați acum, când anii v-au adus nepoți ?
Îmi doresc să am nepoți, care nu trăiesc, doar cu ziua de azi. Șă respecte oamenii. Să nu uite de unde se trag. Odată și odată, nu voi mai fi, dar pe pământ v-a continua viața. Pe gardul meu nu v-a cânta cocoșul la răsări, nu vor înflori flori în curte, sau dacă da, nu le voi îngriji eu, timpul v-a trece la rebut tot ce am agonisit. Va străluci soarele pe cer, oamenii nu-și vor aminti de mine ca și cum nu aș fi mers sub el. Mi-aș dori ca atunci când nepoții se vor întreba de unde se trag, să găsească firul.
Da, Prutul și păduricea tot timpul au fost la casa lor, doar oamenii umblă prin lume. Cam ce or fi căutat turcii aici? Măcar să vină să-și scoată blestemul, să avem ceva folos de pe urma lor. Poate așa s-or întoarce toți acasă, că e pustiu satul. Mai degrabă mergi prin cimitir vorbind, decât pe ulițe. Dacă ar fi scris numele pe cruci, eu aș vorbi cu toți, le-aș povesti ce mai este prin sat.
5. Cine și cum ar putea readuce oamenii noștri acasă, de prin toată Europa și America ? Ar vrea tot Briceniul să se mute de sub Paris înapoi la casele cui le are ?
Aș vrea să se mute Biceniul, Edinețul și toți cetățenii Moldovei înapoi acasă, dar n-o să se întâmple. În pieptul celor plecați și rămași, v-a măcina doar dorul. Pentru că viața i-a legat stâns de locurile unde sunt stabiliți, rădăcinile sunt foarte adânci.Timpul și politica ne va transforma în piatră. Avem exemplul viu cu oamenii noștri plecați în Rusia și Romania de aproape un secol și am uitat de ei, ei de noi. La cel mai mic conflict, politicienii, sunt gata să ne dovedească că nu avem legătură cu trecutul și nu ne leagă de el nici ultimul inel de ADN. Păcat.
După un an, a divorțat de ea, expediindu-i o scrisoare: „Iartămă pentru acest gest. Tu ești tânără și trebuie să-ți refaci viața. Condamnarea mea, nu este și a ta. Ai grijă de copii. O să-mi fie dor de voi.” Vestea i-a închegat sângele, dar se bucura că măcar undeva departe e viu, iar o foaie de hârtie 47 Între răsărit și apus Nu te feri de rouă Gabriela-Gutiera Moldovan ce confirma divorțul nu-l va face să uite drumul spre casă. Îl iubea mai mult ca pe sufletul din ea. Aștepta poștașul în fiecare zi… și a venit, doar că vestea era și mai dură. Are un copil, se recăsătorise în acele locuri. Fiecare: „De ce?” în mintea ei nu avea nici un răspuns. Fiecare îmbrățișare așteptată, i-a lăsat umerii în jos. Vorbele calde ce urma să i le spună, au devenit mute. După câțiva ani de procese, s-a constatat o greșeală de calcul la revizia de atunci și Curtea Supremă i-a îndreptățit pe toți trei, eliberându-i din închisoare. Vestea că se întoarce la vatră a dus-o alergând cu năframa-n mână, într-un suflet, desculț până-n marginea satului. L-a văzut fericit, frumos cum îl ținea minte ea, doar că deja cu altă familie. Și nu înțelegea… trebuie să se bucure sau să-și oblojească sufletul de durere că v-a trebui să-l vadă des, pentru că-și luase casă la doar un kilometru de ea.
6. Am rămas și eu mută, fără replică. Așa au fost bunicile și mamele noastre. Noi suntem altele. Cine are dreptate?
Am evoluat mult, spre bine sau rău, încă nu știm. Important să mergi cu timpul înainte. Era frumoasă dragostea din trecut. Eu nu cred că se merita să-și jertveaști viața, dar bunica a considerat că a trăit ideal, cu toate bucuriile și pedepsele vieșii, deaceea timpurile au oamenii săi, tradițiile și valorile sale.
Iaca chitește de pe amu un flăcău, că sunt în sat destui. Unul să tragă la gospodărie, să ai ce pune-n iesle la o vacă, să ții o oaie, un porc. Nu unul cu care, să nu te aibă de ce să te întindă câinii.” „Eu o să mă mărit din dragoste, mamuc!” „Oooof! Aracan de mine, iaca e cachii! Te apuc amuș de cap șî te flocăi de mătur casa cu tine! N-o crapat acel și-o scos dragostea la moadă! Dragostea pe dânsa o înflă! Iaca am trăit toată viața, am făcut patru copchii, am cununat și-am botezat tăt satul și n-am știut și-i dragoste și nu m-o luat dracu! Măritatu-i să fii în rând cu lumea, să ai cu cine ieșî în sat, nu pentru nechezat !”
7. Și până la urmă cine avea dreptate ? Ce e dragostea, cum se măritau fără dragoste și trăiau o viață împreună, iar noi, măritate din dragoste și divorțam ?
Foarte puțină lume din trecut spune că nu și-ar dori să trăiască iarăși lângă aceeași persoană. Sunt, dar mai puțini în comparație cu cei din prezent. Astăzi fiind și avocat înâlnesc persoane și destul de des, care divorțează de câteva ori, fără măcar să-și cunoască părinții partenerului. Nu se mai pune preț pe legătura de familie ci doar pe plăceri de moment. Nu ne mai ajunge răbdare sau înțelepciune. Sau spunem înțelepciune la puterea de a lua decizii rapide ca ulterior să le regretăm. Încă nu știm ce cale am luat. ,,Cert este că suntem destinați unei căi pământești, luptând cu necazurile, problemele, cu propriile dorințe , concluzii, regrete, reguli, legi și această cale e viața cu propriul ei joc numit ,,Destin,,. Nu e un joc ușor, ecoul lui îl auzi abia după trecerea anilor, la final, nereușind să înveți regulile.,, Acest fragment este din cartea pe care acum o pregătesc pentru lumina zilei ,, Destinul,,.
Noi căutăm divinitatea duminica-n biserică, uitând că ea se află în atâtea lucruri frumoase de lângă noi și în noi. Sunt povești ale unor oameni mari, care stârnesc războaie apoi le opresc, ale oamenilor care conduc lumea și apoi cad, și sunt povești ale noastre, celor simpli, în inimile cărora domnește liniștea, bunătatea fără zgomot, dar care schimbă vieți în bine, în frumos.
8. Eu sunt sigură, că tot ce ați scris în această carte va schimba în frumos viața cuiva sau măcar a adăuga un zâmbet pe fața cuiva. Ați descris atât de frumos obiceiurile copilării noastre de la nordul Moldovai. Eu am citit carte într-o singură zi. E plină de bunătate și frumusețe. De cât timp ați avit nevoie să scriți această carte ?
Eu fac parte din categoria de persoane fără multă răbdare, ori mă concentrez și fac ceva, sau deloc. Am scris cartea în vacanta de Paște într-o săptămână.
9. Va urma un roman de ficțiune ?
Va ieși degrabă proza,, Destinul,,. Pentru romane îmi trebuie răbdare, iar la moment încă nu am.
Cu drag, Gabriela- Gutiera Moldovan.
