Lilith

Între frumos si simplu, între aceste limpezi noțiuni s-ar putea încadra firesc versurile poetei Olga Căpățână, aceasta carte pe care o ții în mâini, cititorule, este a treia prezență editorială de poezie a Dumneaei.

Destinul poetei, născută în nordul Basarabiei, e mai deosebit decât al celorlalte poete de la noi: Universitatea, munca de ziaristă la Radio, mai apoi înrolată benevol în serviciul militar, curaj care o va determina să accepte plecarea în absurdul malaxor din Afganistan, unde, răstimp de optsprezece luni a executat funcții de ofițer superior, fiind pe rând și soră de caritate, și traducător, si plutonier, reușind în acest răstimp să-și păstreze un moral și o demnitate de care, în asemenea condiții, cer obligatoriu curaj, răbdare și îndrăzneală, de care puține femei ar putea da dovadă.

Versurile poetei Olga Căpățână denotă doar sinceritate: și atunci când eroina lirică este îndrăgostită, și atunci când inima ei sângerează alături de cei căzuți în masacrul de la Nistru, și acolo departe, în Afganistan, astfel, că multele clipe de inspirație îi vor fi paralele cu activitățile desfășurate în cadrul Asociației de binefacere sau când scrie despre destinul de astăzi al Basarabiei și al basarabenilor ajunși la o răscruce a destinului istoric:

Îndură-te de neamul meu

Și ține-l, Doamne, în ceasul greu,

Cum fiul tău a îndurat

Fără prihană și păcat.

Durerea altuia nu doare,

Chiar dacă moare lângă noi,

Această crudă nepăsare

Ne duce fii la război…

Marele francez Balzac scria la timpul său: „ Nu trebuie oare să fi simțit totul pentru a reda totul? Și a simți puternic nu înseamnă a suferi? Iată de ce poeziile nu se nasc decât după grele domenii ale gândirii pentru și în societate… Versurile trebuie să fie semințe care să încolțească în inimi; a simți puternic înseamnă a suferi.”

Dar sufletu-mi ne-mpăcat

Mereu ceva îmi cere:

Ba-i fericit și încântat,

Ba moare de durere…

Ambianța dintre suferință și încântare, dintre dragoste și ură, dintre refuz și dorință, dintre bine și rău, dintre beznă și lumină, dintre liniște și dezastru, dintre demnitate si lipsa acesteia, dintre entuziasm și deziluzie va fi surprinsă în majoritatea poeziilor semnate de poeta noastră.

Într-un Bocet pentru cei căzuţi Olga Căpățînă se va adresa mamelor suferinde şi noi vom fi alăturea de strigătul ei îndurerat:

Strigă-le durerea, mamă –

Ca și țara ești sărmană:

S-audă din hat în hat

Cei, ce-oriunde ne-au vândut,

Cei, ce-întruna ne-au prădat…

Inegală în ceea ce scrie, Olga Căpățână este inegală cu ea însăși, anumite trepte ale trăirii lirice rămânând încă nedepășite. Domină în poezia Dumneaei Dragostea și Credința nesfârșită numai în Bine și în Frumos, numai în Iubire și Speranță.

Dragostea mea cea dintâi, curată,

De la malul Nistrului lin,

Neprihănită, nesărutată –

Întoarce-mi-o, Doamne,

Ca pe-o cupă de vin!

Am surprins în o frază neobișnuită pentru lector – „o femeie este datoare cu o fericire” și m-am întrebat:

Cu cât poate fi datoare o femeie-poet pentru societate, pentru umanitate? Probabil că e datoare, în primul rând, cu suferirea la cotele cele mai de vârf a sentimentelor omenești, a trăirii cu acea intensitate a jalei și a bucuriei. Spre aceste noțiuni ar vrea să tindă poezia Olgăi Căpățână pe care o propun cititorilor noștri de vers, îndrăgostiților de rimă, de candoare, de confesiune, împătimiților de credință și speranță.