Cu sine însăși uneori.
Mie îmi place să arăt bine. Frizură îndrăzneață. Rochii cochete, nu la modă, dar așa cum îmi place mie. E moda mea. Adesea se găsește cineva, care îmi zice, că sunt îndrăgostită, altfel de ce mă gătesc și sunt tot timpul cu zâmbet pe buze. Eu le răspund, că nu mă interesează bărbații, că mă gătesc pentru mine, eu mă iubesc și îmi place să arăt bine.
Bine, bine, dar acum, când sunt singură, de ce pot să stau toată ziua în pijama, sau costum sportiv. Unde sunt rujurile, rochiile cochete? Nici în oglindă nu privesc de săptămâni bune. Deschis dulapul, mângâi rochia cea adusă de nora mea de la New York, neagră, elegantă, pe care o menisem pentru lansarea de carte la Paris. Apoi pe cea galbenă, ca razele soarelui. Trec la cea albastră ca cerul. Asta îmi place îndeosebi, mi-a adus-o fiul din Spania. În ea am vrut să merg la Luxembourg. Cea roșie am cumpărat-o eu când am fost la Milan și tot e virgină, o țineam pentru Roma.
Aveam de gând să merg la Iași în vara asta și am pregătit pentru acest oraș special o rochie de vară înflorată, cusută de o prietenă, la gât un decolteu care descoperă umerii, largă în poale. Știați șiretlicul cu umerii goi? Ei, femeilor, la o vârstă când avem deja nepoți buni de însurat, numai umerii rămân rotunzi, fără riduri. E avantajos să descoperi numai umerii. În rest… Știți voi…
Am pregătit și încălțăminte pentru fiecare rochie. Trece primăvara, e cald deja. Iar eu nu îmbrac rochiile pentru mine. Să ies în livadă în rochia galbenă, ca florile de păpădie. Cea albastră când cerul e înnourat. Și spre seară să încerc și cea neagră. Să mă admire Marfușa, Elly sau Garry.
Ehe-he-he… suntem viclene noi, femeile atunci când spunem, că ne gătim pentru noi. Oricum ne place să bucurăm ochii cuiva, care ar aprecia ținutul nostru, nu-i așa? Nu sunt de prisos și niște complimente. Și parcă zâmbetul e mai zâmbet atunci, când se întoarce capul unui bărbat și ne urmărește. Chiar dacă nu aveam noi treabă cu bărbații…
